Categories Menu

Publicat pe Feb 19, 2013 in Comunicate

Calitate, discretie si intimitate la ginecologie

Calitate, discretie si intimitate la ginecologie

Ambulatoriul de obstetrică-ginecologie din cadrul Clinicii InfoMedica este organizat pentru a oferi cele mai bune condiţii de primire, investigaţie şi tratament pentru pacientele sale. De la recepţie pacientele sunt conduse într-un salon pregătitor, dotat cu paturi şi mobilier specific, unde îşi schimbă hainele cu echipamentul de consultaţie de unică folosinţă, într-un cadru primitor, discret şi intim.

Apoi, pacientele sunt conduse în încăperea alăturată, cu acces direct din interiorul salonului, în spaţiul destinat investigaţiilor şi intervenţiilor medicale. Totul este gândit să fie funcţional, comod şi, din nou, intim, primitor şi discret.

Investigaţiile medicale se realizează de către o echipă de reputaţi medici ginecologi, din care fac parte: dr. Ilic Gianina, dr. Moraru Marcel, dr. Chirla Sandu şi dr. Şandor Raul. Medicii au la dispoziţie aparatură de ultimă generaţie, inclusiv un ecograf din seria de vârf a Companiei Medison, ACCUVIX V10, Doppler color 4D Real Time, cu care se pot efectua investigaţii de maximă acurateţe.